Totusi, din aceasta prima si nereusitã încercare, medicina a avut de profitat, ajungându-se la observatia fundamentala ca omul nu poate primi sange decat de la un seaman al sau. De atunci si pana la inceputul secolului XX s-au efectuat numeroase transfuzii de sange, de la omul sanatos la omul bolnav, dar cele mai multe s-au soldat cu rezultate nefavorabile.
Insuccesele au fost explicate de-abia în anul 1901, când medicul austriac Karl Kandsteiner a descoperit 3 din cele 4 grupe sanguine din sistemul AOB, iar dupa un an, Sturb si De Castello o descriu si pe cea de-a patra - grupa AB. Dupã aceasta data, tinandu-se cont de compatibilitatea grupelor, numarul accidentelor post-transfuzionale s-a redus considerabil, dar nu total. Abia dupa 1939, cand Levine a descoperit factorul Rh, transfuzia de sange a devenit o masura terapeutica fundamentata stiintific si de mare eficacitate.
Se stie ca exista patru grupe sanguine: 0, A, B si AB. Dupa frecventã, repartitia pe grupe sanguine a populatiei Romaniei se prezintã astfel: 33% grupa 0; 43% grupa A, 16% grupa B si 8% grupa AB.
Tipuri de grupe sanguine
Pentru a preveni accidentele, transfuzia se face respectând cu stricteøe anumite legi. Astfel, indivizii cu grupa sanguinã AB pot primi sânge, fãrã nici un risc, de la toate celelalte grupe, motiv pentru care sunt denumiøi "primitori universali". Ei nu pot însã dona sânge decât persoanelor care au grupe AB. Sângele din grupa 0 poate fi transfuzat tuturor indivizilor, indiferent de grupã, detinãtorii grupei 0 fiind denumiti si "donatori universali". Grupa A doneazã grupelor A si AB si primeste sânge de la grupa A sau de la 0. Grupa B doneazã grupelor B si AB si primeste numai de la grupele B si 0.
Incompatibilitatea dintre sângele donatorului si cel al primitorului duce la apariøia socului transfuzional, manifestat clinic prin: anxietate, vãrsãturi, febrã, frisoane, rãrirea bãtãilor inimii, dureri lombare, oprirea diurezei (a urinãrii) si, deseori, duce la moarte.
Grupa sanguinã se transmite ereditar, de la o generaøie la alta, dupã anumite legi. Nu este lipsitã de importantã nici constatarea cã între grupa sanguinã si unele boli existã o relaøie directã. S-a stabilit, de exemplu, cã ulcerul duodenal este mai frecvent la persoanele cu grupa sanguinã 0, în timp ce diabetul zaharat si unele boli canceroase, mai ales cancerul de stomac si leucemiile, sunt mai frecvente la indivizii cu grupa sanguinã A.
Ce este Rh-ul?
În afara sistemului ABO, pe hematii (globule rosii), a mai fost descoperitã o substanøã, numitã Rh 8 oy din populaøie au aceastã substanøã pe hematii, dacã sunt Rh pozitivi, iar restul de 15% nu o au deci sunt Rh negativi. Organismul unei persoane, care nu are Rh pe hematii si primeste o transfuzie cu sânge care are Rh (de la un donator Rh pozitiv) va reacøiona ca si cum ar lua contact cu un corp strãin ( la fel cum reacøioneazã la bacterii, virusuri sau aløi corpi strãini cu care organismul intrã în contact). În consecinøã, va încerca sã distrugã acest Rh, însã Rh-ul fiind atasat hematiilor, organismul le va distruge si pe ele. Astfel apar accidentele postransfuzionale, care se manifestã asemãnãtor unei anemii (boalã în care scade numãrul globulele rosii din sânge).
Alt caz de incompabilitate, despre care am fost întrebaøi de multe, apare în cazul mame Rh negativ, tatã Rh pozitiv si fãt Rh pozitiv.
Pentru tinerele mame este de reøinut observaøia, cã, de regulã, primul copil este sãnãtos, dar urmãtorii copii prezintã (dacã nu se aplicã la timp tratamentul necesar), o formã de boalã datoratã distrugerii Rh-ului si hematiilor si care determinã decesul nou-nãscutului.
Riscul ca sângele mamei sã-l atace pe cel al copilului este de obicei exclus, la prima sarcinã, dar el creste proporøional cu numãrul de nasteri si sarcini. În cazul sarcinilor avortate, trebuie luat în considerare momentul la care s-a produs avortul (riscul repercusiunilor este mai mare în a doua parte a sarcinii).
Mijloace de scãdere a riscului incompatibilitãtii
Medicina dispune astãzi de metode eficiente de prevenire a incompatibilitãøii Rh dintre mamã si fiu. Desensibilizarea precoce a mamei cu ajutorul unui vaccin sau cezariana precoce reprezintã mijloacele cele mai frecvent utilizate pentru a combate aceste accidente.
Pierderea prin sângerare a unei cantitãøi de 200-500 ml de sânge este bine toleratã de organism. Când aceastã cantitate a crescut la 500-1000 ml, devine riscantã si este foarte greu suportatã de organism. Dacã pierderea de sânge depãseste 1500 ml, starea bolnavului este deosebit de gravã, de cele mai multe ori mortalã. Volumul de sânge pierdut prin transfuzie sau prin perfuzii cu înlocuitori de sânge trebuie refãcut rapid.
Desi în numeroase cazuri transfuzia de sânge este o solutie salvatoare, ea nu este lipsitã de riscuri si accidente, rezultate, de regulã, din necunoasterea indicatiilor si limitelor acestei metode de tratament. Tedintele moderne sunt orientate spre combaterea abuzului de transfuzii. Decizia de a se efectua o transfuzie trebuie luatã doar în cazul în care avantajele sunt, în mod sigur, mai mari decât riscurile.
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu